Din 3 iulie începe Festivalul Internațional ”Vara Magică”, a XIII-a ediție

În doar o săptămână începe, la București, Festivalul Internațional ”Vara Magică”, a XIII-a ediție.

În perioada 3 iulie – 21 august 2024, în fiecare seară de miercuri, și într-o singură seară de marți (23 iulie), de la ora 19:30, bucureștenii și turiștii care nu și-au făcut planuri în afara orașului, sunt așteptați la Ateneul Român cu nouă concerte camerale și simfonice care fac parte din Festivalul Internațional ”Vara Magică”.

Deja o tradiție în viața culturală a orașului, ”Vara Magică” va aduce pe scena celei mai frumoase săli din capitală concerte care de obicei umplu sala până la refuz. Anul acesta, festivalul începe miercuri, pe 3 iulie, cu o premieră absolută: toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu vor fi împreună pe aceeași scenă, în concertul ”Generații”, susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra. 

În săptămânile care urmează, melomanii vor avea bucuria să asculte, pe 10 iulie, concertul Violoncellissimo, ansamblul mult iubit de publicul din România, iar pe 17 iulie, recitalul susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea, cu un program care a făcut înconjurul lumii, acum în premieră prezentat publicului românesc.

O altă premieră va avea loc marți 23 iulie – Orchestra de Tineret din Macao (China) concertează pentru prima dată la București. Urmează concertul susținut de Camerata Regală, pe 24 iulie. Luna lui cuptor se va încheia cu un concert susținut de Orchestra de Tineret a Austriei (31 iulie).

În luna august, bucureștenii și turiștii care ne vizitează sunt invitați la trei concerte: Orchestra de Tineret a Sloveniei, pe 7 august, Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, pe 14 august, festivalul ”Vară Magică” încheindu-se miercuri, 21 august, cu un concert susținut de Orchestra Sinfonietta, dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky.

Nouă concerte de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional Vara Magică din 3 iulie, până pe 21 august, în fiecare miercuri (și o zi de marți), de la ora 19:30,  la Ateneul Român din București.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online.

Biletele se găsesc și la Casa de Bilete a Ateneului Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 10:00-12:00 și  17.00-19.00.

100 de violoncele deschid Festivalul Internațional Vară Magică

100 de violonceliști din întreaga țară se vor reuni sub numele Violoncellissimo 100 pe scena Ateneului Român din București pentru a deschide festivalul Festivalul Internațional Vară Magică, miercuri, 5 iulie, de la ora 19:30.

Ansamblul Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești, format la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, care spunea despre evenimentul din 5 iulie că este mai mult decât un concert: Violoncellissimo 100 este un model de prietenie, de comunicare și de apartenență la o breaslă pe care o susțin și o iubesc toți violonceliștii din România. Ne bucurăm să cântăm împreună, în formule mai mici sau mai mari, și dorim să împărtășim și altora frumusețea muzicii, a creativității colective și a sunetelor profunde și sensibile ale instrumentului nostru de suflet, violoncelul. (Marin Cazacu)

Un concert de neratat și o primă seară de Vară Magică, 100 Cello Inspirations!  va avea un program pe măsură: de la Tomaso Albinoni, Haendel, Grieg, Vangelis și având ca piesă de final faimoasa Carmina Burana a lui Carl Orff, spectacolul promite o seară de excepție.

Biletele pentru concertele Festivalului Internațional Vară Magică sunt disponibile online pe bilete.ro șila Casa de Bilete deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 15:00-20:00.