Ultima seară de vară va fi Magică!

Pe 31 august, în ultima seară de vară, Festivalul Internațional Vară Magică v-a pregătit o surpriză de proporții!

Ochestra Națională de Tineret a Franței va concerta la Ateneul Român, sub bagheta magică a lui Michael Schønwandt! Programul serii va fi și el pe măsură: Preludiul la după-amiaza unui faun de Claude Debussy și Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler.

Orchestre Français des Jeunes, fondată în 1982, de către Ministerul Culturii din Franta,  este cotată drept una dintre cele mai bune de profil din Europa. Vârsta membrilor săi este cuprinsă între 16 și 25 de ani. Aceștia acced în ansamblu după un concurs de maximă exigență, care pornește de la nivel regional, și sunt pregătiți pentru cariera artistică sub îndrumarea unor dirijori și soliști de renume internațional.

Michael Schønwandt este, din 2021,  directorul muzical al Orchestre Français des Jeunes și – totodată – dirijor principal al naționalei Opéra Orchestre Montpellier din septembrie 2015 .

A fost director muzical al Operei Regale din Copenhaga și al Orchestrei Regale Daneze (2000-2011) și a deținut, de asemenea, funcțiile de director muzical al Berliner Sinfonie-Orchester, acum cunoscută sub numele de Konzerthausorchester (1992-1998), dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii de Cameră Radio din Olanda (2010-2013), dirijor invitat principal al La Monnaie din Bruxelles (1984-87), dirijor invitat principal al Orchestrei Naționale Radio daneze (1987-2000), dirijor invitat principal al Orchestrei Beethovenhalle din Bonn, precum și dirijor invitat principal al Royal Flanders Philharmonic Orchestra.

Născut la Copenhaga în 1953, Michael Schønwandt a studiat pianul, teoria și compoziția înainte de a se dedica activității dirijorale. Are studii la Londra, la Academia Regală de Muzică. În 1979, a fost angajat ca dirijor permanent la Royal Danish Opera din Copenhaga, ceea ce i-a permis timp de mai mulți ani să acopere un vast repertoriu de la Mozart la Penderecki. Pe lângă colaborarea sa strânsă cu Royal Copenhagen Opera, a dirijat numeroase producții la Covent Garden din Londra , La Monnaie din Bruxelles, Opera din Viena, Opera din Paris, precum și la Nisa, Stuttgart, Köln, Madrid și Tel Aviv.

Încheiem astfel, în forță, seria concertelor estivale de muzică clasică din ediția a XI-a a festivalului Vară Magică fără a păstra, însă, promisiunea unor evenimente culturale similare în stagiunea 2022-2023 care să ne mențină esența și spiritul tânăr până la următoarea ediție magică!

Dar până atunci, un concert de neratat la Ateneul Român vă așteaptă în ultima zi de vară, miercuri 31 august, o ocazie excelentă de a sărbători măreția muzicii de calitate și bucuria unei veri pline!

Biletele sunt disponibile online, dar și la Casa de Bilete a festivalului, deschisă la Ateneul Român, Str. Benjamin Franklin 1-3, de luni până vineri, între 14:00-19:00.

Vă așteptăm cu drag!