Lumea magică a muzicii simfonice

Miercuri, 9 august 2023, sunteți invitați la Ateneul Român pentru a fi parte dintr-un eveniment muzical unic – Concertul Orchestra Română de Tineret, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, în „Marea Simfonie”.

Viorile lui Enescu la Ateneul Român!

Pe 2 august, ora 19:30, la Ateneul Român: Recital “De la Mozart la Piazzola” cu Constantin Sandu la pian, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru – vioară. Gabriel Croitoru va cânta pe vioara Guarnieri del Gesù – „Catedrala”, fabricată de lutierul cremonez Joseph Guarnerius în anul 1731, iar Simina Croitoru va cânta pe vioara Paul Kaul, creată special pentru George Enescu.

Recital Alexandru Tomescu

Se estimează că, între secolele XVII-XVIII, peste 1.100 de instrumente muzicale au fost create în atelierul lui Stradivarius, din Cremona. Din acestea, doar 650 au supraviețuit până astăzi. Din întreaga perioada lucrativă, experții apreciază că instrumentele create dupa 1700 au cele mai înalte calități, ca atare au numit intervalul 1700-1737 epoca de aur.
Astăzi, în România există în mod oficial o singură vioară Stradivarius. Vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702 a fost cumpărată în 1956 de statul român și este considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente marca Stradivarius, iar în prezent se află în grija lui Alexandru Tomescu, în urma unor concursuri. Faimoasele viori Stradivarius au valori estimate între 8 și 20 milioane de dolari americani.
„Pentru mine, ca violonist, este un obiect neprețuit. Dacă ea ar fi distrusă sau deteriorată nu există nici o sumă de bani care să o poată reface. Este un obiect inestimabil și simt o răspundere în primul rând față de patrimoniul național al României, dar în al doilea rând și nu mai puțin important față de patrimoniul umanității”, spune Alexandru Tomescu.
Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut violonist român contemporan, a câștigat dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, până în 2023. Fiu al unei familii de muzicieni, studiază primii șapte ani cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate trebuie menţionate Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999). A fost distins cu ordinul “Stella d’Italia” in grad de cavaler de catre Presedintele Italiei. A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre din peste 40 de tari, ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. In luna mai 2019 a sustinut o serie de concerte in Anglia, ca solist al Royal Philharmonic Orchestra in Anglia, sub bagheta lui Gabriel Bebeselea si Christopher Petrie.

A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus  (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

Din anul 2007, în urma mai multor concursuri, îi este încredinţată până în 2023, vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată, în care, sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în zeci de localităţi din ţară si in importante centre culturale din Europa şi America, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe  inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics, Anotimpurile, Balada.

O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.

Miercuri 3 august 2022, ora 19:30, Alexandru Tomescu va susține la Ateneul Român un recital de vioară cu un repertoriu romantic, o muzică de suflet. Alături de marele violonist, o vom avea pe Iulia Toma, solist pian care va completa registrul romantic.

Biletele sunt disponibile prin parteneri bilete.ro și myticket.ro, dar și la Casa de Bilete a festivalului, deschisă la Ateneul Român, Str. Benjamin Franklin 1-3, de luni până vineri, între 14:00-19:00.

Sînziana Mircea – compozitor, pianist – restituie publicului compozițiile lui Benedetto Marcello

Singurul pianist român desemnat “Young Steinway Artist”, Sînziana Mircea revine pe scena Ateneului miercuri 20 iulie 2022, ora 19:30 cu un proiect îndrăzneț – Imagine Baroque, un spectacol cu o producție inedită, alături de soprana Laura Tătulescu, artistul italian Giovanni Dinello și Adistu – un concert unic de muzică clasică, muzică electronică și live videomapping, care va aduce în sala Ateneului Român armoniile magnifice ale Barocului italian, înveșmântate în haina vibrantă  a secolului XXI.

Alături de repertoriul de muzică clasică binecunoscut publicului meloman de pretutindeni, pentru prima dată în ultimii 300 de ani, vor fi aduse în luminile rampei două cantate pentru soprană și pian compuse de compozitorul italian Benedetto Marcello, în secolul al XVII-lea. Aceste lucrări de muzică barocă necunoscute încă, vor fi restituite publicului larg, în premieră la nivel național și poate chiar mondial, în interpretarea a două muziciene romane: soprana de talie mondială Laura Tatulescu și pianista Sînziana Mircea.

Manuscrisele de o inestimabilă valoare a celor două cantate, care datează din sec. al XVII-lea, nepublicate încă, au fost descoperite de Sînziana Mircea în biblioteca Conservatorului din Veneția care poartă numele celebrului compozitor, în cadrul bursei de cercetare „Nicolae Iorga”. Prestigioasa Bursă „Nicolae Iorga” este acordată anual de Ministerul Educației și Cercetarii celor mai brilianți tineri cercetători și artiști români, în urma unui concurs de proiecte extrem de riguros, desfășurat la nivel național. În anul 2021, Sînziana a cîștigat această bursă de cercetare cu proiectul „Reinterpretarea muzicii baroce în recitalul de pian interdisciplinar contemporan”. Așadar, concertul propus de tânăra pianistă în cadrul Festivalului „Vara Magică”, în data de 20 iulie, reprezintă unul dintre rezultatele acestui proiect derulat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Veneția și al Conservatorului „Benedetto Marcello”, în care inovația se intâlnește cu istoria și tehnologia într-o sinergie realizată de artiști de talie internaționala, din România și Italia, la cel mai înal nivel.

Pianista Sînziana Mircea are o carieră artistică bogată pe plan internațional, fiind prezentă pe mari scene din Europa, Asia și America de Nord. Debutul său pe scena Ateneului Român a avut loc la frageda vârsta de 7 ani, urmat de debutul în SUA la 11 ani și un turneu pe continentul nord american la 14 ani. La  numai 20 de ani a concertat la Tokyo Metropolitan Theatre precum și la St Martin-in-the-Fields Londra. Patru ani mai târziu, Sînziana a debutat la Carnegie Hall din New York, cu un recital integral, memorabil, sold-out și recompensat la final de publicul american cu ovații în picioare, minute în șir. Concertele sale susținute la Sala Radio, Ateneul Român, Conservatorul din Venezia, Sapporo Concert Hall, Nanjing Arts Center sau Filarmonica din Tallinn au fost adesea sold-out, bucurându-se de un mare succes , atât în randul publicului, cât și al criticii de specialitate.

Ultimul an a reprezentat pentru Sînziana un răgaz pentru creație și introspecție, deschizând în același timp noi orizonturi artistice, însoțite de experiențe neobișnuite. Astfel, Sînziana a fost solista primului concert deschis publicului la Sala Radio din București în anul 2021, după 15 luni de la declanșarea pandemiei COVID-19. Mai mult decât atât, recitalul susținut alături de violonistul Alexandru Tomescu în mai 2021 în cadrul Maratonului de Vaccinare a atras atenția la nivel mondial, devenind headline în prestigioase publicații internaționale, precum  Washington Post  sau Agenția Națională de Presă a Chinei.

În anul 2020, Sînziana a lansat cel de-al treilea album intitulat  „Fortuna – Piano Sensation”, alcătuit din compoziții realizate și interpretate chiar de ea. Acest album reprezintă singurul disc, lansat după mai bine de 30 de ani, de legendara casă de discuri Electrecord, cu un pianist român în calitate de interpret și compozitor. Compozițiile sale au atras atenția canalelor de radio de specialitate din întreaga lume, fiind difuzate atât în Europa, cât și în SUA.  Albumul a fost însoțit de o serie de videoclipuri realizate de Dan Gherghiceanu, reprezentând o abordare inedită pentru domeniul muzicii clasice. În același an pianista a participat în prestigioasa serie de concerte online “Steinway’s Lunch Concerts – Great pianists playing at home”, alături de pianiști precum Evgeny Kissin sau Lylia Zilberstein și a câștigat Bursa Brătianu acordată de Ministerul Culturii.

În anul 2019, Sînziana a realizat un amplu turneu în Japonia, urmat de turneul european „Imagine Chopin”, în care și-a prezentat și propriile compoziții. Recitalul susținut la Sala Radio din București în cadrul turneului a fost înregistrat și difuzat de Radio România Muzical. Ulterior, recitalul a fost difuzat de BBC Radio 3 si EBU, fiind capul de afiș pentru două ediții ale emisiunii „Through the night” în 2020 și în 2021.  Astfel, în mod excepțional acest recital a fost difuzat de două ori în mai puțin de șapte luni, integral, în reteaua EBU – European Broadcasting Union (12 tari europene) , într-o emisiune cu peste un milion de ascultători, atrăgând atenția prin originalitatea repertoriului și a interpretării.

Înregistrările sale au fost de asemenea difuzate de-a lungul timpului de RAI3 Italia, Musique3 Belgium, Riverwest Radio Wisconsin USA și au intrat în Fonoteca de Aur a Radio România.

Sînziana Mircea, singurul pianist român desemnat “Young Steinway Artist” de către celebra casă producătoare de piane de concert (2017), este și prima câștigătoare din România a Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award (2014), precum și a premiului Academiei Internaționale de Pian din Miami (2016).  În anul 2019, Sînziana și-a îmbogățit portofoliul de distincții, câștigând mai multe premii, printre care Premiul I la „Golden Classical Music Awards” – celebrat printr-o nouă prezența pe scena Carnegie Hall New York (2019), precum și două Premii I la Concursul Internațional „Grand Prize Virtuoso” – edițiile Salzburg și Amsterdam (2019).

De-a lungul anilor, Sînziana Mircea a concertat alături de numeroase orchestre, precum şi în festivaluri prestigioase , dintre care amintim Festivalul George Enescu alături de Alexandru Tomescu şi Omar Massa, Festivalul „Palermo Classica”, „MusicaRiva Festival” (solistă a Washington DC Youth Orchestra).

Arta pianistică a Sînzianei Mircea s-a format sub îndrumarea unor mari personalităţi precum Aldo Ciccolini, Ronan O’Hora, Pascal Roge, Boris Petrushansky, Verona Maier. Aceasta şi-a început studiile la Bucureşti sub îndrumarea profesorilor Elena Dumitrescu, Olga Szel, Stela Dragulin. Ulterior, a obținut diploma de licență cu calificări maxime la Hochschule für Musik und Tanz Köln (Germania) și diploma de masterat la Guildhall School of Music and Drama Londra (Marea Britanie), cu o bursă generoasă oferită de Steinway & Sons UK. De asemenea, a studiat la Academia Pianistică Imola (Italia).  Pe lângă studiile muzicale, în 2018 Sînziana a obţinut diploma de masterat în Managementul Artelor la Universitatea de Economie Bocconi din Milano și a fondat la Bucureşți MuseArt Academy.

Gală de Operetă

În acest sezon estival, la Vară Magică, pe 13 iulie, aveți ocazia de a vă întâlni cu Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian, sub bagheta lui Constantin Grigore, alături de soliști vocali de renume! Cu un program în care veți recunoaște piese celebre de operetă a celor mai cunoscuți compozitori de Viena până la Budapesta, Gala de Operetă promite un concert de mare destindere, relaxare si veselie.

Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” reunește peste 50 de artiști instrumentiști, având în repertoriu creații de operetă și musical, dar și alte genuri muzicale, în funcție de specificul evenimentelor găzduite de Teatru de-a lungul timpului. În istoria celor peste 71 de ani de la înființare, a susținut turnee în țări precum Germania, Israel, Italia, Republica Moldova, Ungaria etc. și a participat la festivaluri naționale și internaționale. Recent, a participat la Best Summer Art Festival Constanța, Festivalul Umorului Constantin Tănase, Promenada Operei- hub cultural, „Bucharest Opera Festival”, Festivalul Internațional „George Enescu”.

Constantin Grigore, dirijorul Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi și a participat la diverse cursuri de dirijat, s-a perfectionat printr-un stagiu de asistență la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011) și ulterior (2012) la Bayrische Rundfunk și Munchner Philharmoniker, în paralel participând şi la cursurile de fenomenologie susţinute de Konrad von Abel.

Bianca Ionescu Ballo – Prim solist-artist liric, are un palmares impresionant, îmbogățit de numeroasele roluri principale în piese sonore de operetă precum „Mam’zelle Nitouche”, Secretul lui Marco Polo”, „O noapte la Veneția”, „Sânge vienez”, „Liliacul”, „Voievodul țiganilor” și multe altele, roluri ca actriță de film, dar și dirijoare a corului de copii ,,Minisong” / ,,Ministars”. Solista  se bucură de aprecierea publicului și a criticilor atât în România, cât și în strănătate, unde a avut nenumărate turnee.

Daniela Bucșan – Tânără soprană din Republica Moldova, s-a remarcat prin aparițiile recente în spectacolele „O noapte la Veneția”, „Motanul Încălțat” și „Bastien și Bastienne” în cadrul colaborării cu teatrul Opera Comică pentru Copii și „Victoria și al ei husar”, „Povestirile lui Offenbach”, „ O noapte la Veneția, o noapte la Viena”, „Călătorie în lumea filmului”, „Liliacul”, „Dacika”, „Kiss Me Kate”  ca angajată a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Gabriela Daha – A absolvit Liceul de Artă și Academia de Muzică „George Enescu” din București. Activitatea profesională include colaborări cu posturi de radio și de televiziune naționale și internaționale, dar și cu Opera Comică pentru Copii, în prezent fiind angajata Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”. În operetă a dat viață unor personaje ca: Liza din „Contesa Maritza”, Adela din „Liliacul”, Jaqueline din „Suzana”, Cristinel din „Vânzătorul de păsări”, Sikima din „Țara Surâsului” și multe altele.

Florin Ganea – A debutat în 2016 în rolul Endre al-II-lea – „Bank Ban’’ la teatrul Csokonai din Debrecen,  iar în 2018 debutează la Opera Națională București cu rolul Comandorului – „Don Giovanni” și rolul Sarastro – „Flautul Fermecat” în cadrul Studioului Experimental de Operă ”Ludovic Spiess”, precum și Bartolo – “Nunta lui Figaro “ în cadrul festivalului „Hunedoara Lirică.

Mihai Urzicana – Solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, tenorul Mihai Urzicana este  absolvent de master la Universitatea  Națională  de Muzică București, al Seminarului Teologic Ortodox Constanța și al Facultății de Teologie, Secțiile Artă Sacră și Pastorală. Mihai  Urzicana a câștigat numeroase premii naționale și internaționale și se bucură de îndrumarea unor personalități ale artei lirice mondiale, precum:  Liora Maurer și Lucy Arner – Metropolitan Opera New York, baritonul George Petean și regizoarea Sharon Mohar – Les Maîtres Sonneurs – Franța.

George Vîrban – A debutat în 2016 la Teatrul de Operă din Saransk, Rusia, în rolul lui Lensky din Evgheni Onegin de Ceaikovski. Este câștigător a numeroase premii la concursuri vocale, iar din 2013 până în 2015, a câștigat bursa națională „Tinere Talente” a Fundației Regale Margareta a României, cel mai bun program pentru tinerii muzicieni din România. În prezent îl putem întâlni pe scenele din țară, La Teatrul National de Operetă și Muzical București, Opera Națională București, dar și în străinătate, în Germania și Franța.

Alexandru Burcă – Pianist la Teatrul de Operetă și Musical ‘Ion Dacian’ din București, laureat a numeroase concursuri internationale, pentru Alexandru Burcă fiecare vibrație este unică și are propria viață și magie. A susținut concerte la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu etc, dar și în afara granițelor, în țări precum: Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada etc.

Un spectacol efervescent, cu un program încântător, concertul din 13 iulie este o excelentă ocazie de relaxare și destindere în miez de vară! Biletele sunt disponibile online prin partenerii bilete.ro și myticket.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, de luni până vineri, între 14:00 – 19:00.

Vă așteptăm cu drag!