Octavian Lup și New Hope Orchestra

Octavian Lup este unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generație sale, un reprezentant al excelenței în arta muzicală, și o personalitate remarcată pe podiumul scenelor naționale și internaționale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, Octavian Lup a concertat pe patru continente ale lumii, alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice. Asemeni lui George Enescu, s-a perfecționat la Conservatorul Superior Național de Muzică din Paris. Pe lângă activitatea solistică intensă, își dedică timpul tinerei generații de muzicieni, fiind lector universitar doctor la Academia de Muzica “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Pasiunea pentru oameni și pentru muzica l-a determinat să conceapă proiectul New Hope, în anul 2018.

Octavian a cântat ca și solist cu toate filarmonicile importante din Romania, inclusiv filarmonica “George Enescu”din București. De asemenea, printre scenele internaționale pe care a urcat se numără: Musikverein Wiener, Koncerthaus Berlin, Berliner Philarmoniker, Concertgebouw Amsterdam, Luxembourg Philharmonic. A colaborat cu nume importante din lumea muzicii: Pinchas Zukerman, Cristian Macelaru, Belcea quartet, David Garett etc.

În 2013 a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la clasa reputatului violoncelist Marin Cazacu, mai apoi finalizându-și studiile doctorale la aceeași universitate. Octavian a urmat cursurile celei mai prestigioase academii din lume – Kronberg Academy din Germania, unde a lucrat cu Frans Helmerson și Gary Hoffman.

Începând cu anul 2019 este violoncelist la Opera Națională din București, in paralel cu activitatea sa solistică. Este deosebit de implicat si in latura pedagogica, oferindu-și experiența si cunoștințele noii generații de muzicieni, prin cursurile de măiestrie pe care le susține. Elevii si studenții săi sunt recunoscuți deja la nivel internațional, reprezentând Romania cu cinste. De asemenea, este atras de arta dirijorală, fiind dirijorul orchestrei New Hope, pe care a înființat-o în urmă cu patru ani.

Miercuri 27 iulie 2022, vom avea bucuria de a asculta orchestra New Hope și pe Octavian Lup la Ateneul Român, în cea de-a patra seara din Festivalul Internațional Vară Magică. Alături de aceștia, îl vom avea solist invitat pe Valentin Șerban, câștigătorul Concursului Internațional George Enescu, iar împreună ne promit un program absolut magic! Haydn și Mozart deschid și închid programul, iar tandemul Anotimpurilor lui Vivaldi și Piazzola dau un pus de savoare serii de vară!